Agenția Națională de Integritate în parteneriat cu Transparency International Romania organizează marți, 21 mai 2019, de la ora 10.00, conferința de prezentare a proiectuluiLINC – creșterea capacității administrației publice centrale în prevenirea și identificarea cazurilor de conflicte de interese, incompatibilități și averi nejustificate”, cod SMIS 118824 / cod proiect: SIPOCA451.

Evenimentul va avea loc la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanților nr. 50B, Sector 1, București.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea activităţii de identificare, sancţionare şi de prevenire a cazurilor de incompatibilităţi, conflicte de interese şi averi nejustificate la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale şi al Parlamentului.

Prin implementarea proiectului LINC se are în vedere îndeplinirea următoarelor obiective specifice:

  • Consolidarea rolului consilierilor de etică şi a corpurilor de control din administraţia publică în domeniul prevenirii şi identificării incidentelor de integritate, prin dezvoltarea şi adoptarea unor proceduri specifice pentru aceştia pe parcursul proiectului şi creşterea corelativă a capacităţii Agenţiei Naţionale de Integritate.

  • Dezvoltarea cunoştinţelor personalului cu rol în prevenirea şi combaterea încălcării legislaţiei privind integritatea la nivelul administraţiei publice centrale, prin formarea a 205 persoane pe parcursul proiectului.

  • Intensificarea dialogului privind rolul Parlamentului în domeniul promovării integrităţii şi formularea unor propuneri de măsuri în acest sens pe parcursul proiectului.

  • Creşterea eficienţei ANI în realizarea activităţilor proprii pentru aplicarea unitara a normelor, mecanismelor şi procedurilor în materie de etică şi integritate în autorităţile şi instituţiile publice, prin creşterea capacităţii în rândul a 40 de inspectori pe parcursul proiectului.

Proiectul LINC este implementat de Agenția Națională de Integritate în parteneriat cu Transparency International Romania şi cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Axa Prioritară „Administrație publică și sistem judiciar accesibil și transparent”, Componenta 1 „CP5/2017 Sprijinirea unor măsuri din SNA la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale”, Operațiunea „Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice”.


Română